Melina de 6 luni

A facut Melina noastra mica 6 luni. O spun in doua feluri- deja 6 luni, ce zboara timpul asta grabit! cat si - e mica sufletica, are doar 6 luni. Asta pentru ca, pe de o parte ma bucur, o vad mai mare, mai rezistenta, mai rotofeie, se face om mic, pe de alta part sunt nostalgica, a trecut jumatate de an de bebelus si stiu de la Eric, cum trece timpul si straturi de amintiri se suprascriu peste alte straturi. Drept sa zic, a trecut ceva timp de la mai sus mentionata aniversare, insa n-am apucat sa scriu postarea asta. M-a tinut in loc lipsa timpului si a harniciei, dar si teama ca nu o sa am inspiratia sa pun in cuvinte toata magia sentimentelor.

Daca ar fi sa pot inchide si sigila niste senzatii intr-o sticla, ca pe un vin vechi si sa le deschid cand voi avea mai mare nevoie si dor, as pune asa: mirosul Melinei, ah, mirosul asta de laptic si de inger, de pui dulce. apoi moliciunea si pufosenia ei calduta si lipita de mine, cand o iau in brate. as adauga acolo trilul ei de turturea cand e odihnita si bine dispusa. cat si manuta libera care se joaca in parul meu sau in general pe unde apuca, cand suge la san. se joaca pana adoarme si uneori adoarme mai intai Melina si apoi manuta. apoi rasul ei molipsitor si sincer, bucuria ei cand te vede. las lista deschisa si sticla la fel, sunt multe de adaugat in ea.

Ce-a facut Melina zilele astea? Multe a facut ea. A papat pireu de legume cu placere, s-a rostogolit, s-a deplasat prin rostogolire, impins in picioare si alte metode patentate de ea, s-a jucat cu Eric, l-a prins, l-a tras de hainuta, l-a tinut de mana si l-a urmarit cu interes. A chiuit si s-a bucurat de cate ori a bagat-o el in seama.  A facut de doua ori vaccin, o data a fost bine, a doua oara a protestat cu febra.

Scumpa mica si draga, e talismanul meu norocos, pe care as vrea sa-l port la piept mereu.

Prima Luna a Melinei

Am trecut de multe ori prin ziua de 3 noiembrie a fiecarui an, de 32 de ori ca sa fiu mai exacta, fara a banui ca a 33-a avea sa fie atat de speciala. Atunci a venit pe lume Melina, suflet mic si dulce, una dintre cele mai mari motive de bucurie pe care le-am avut vreodata.
Dupa o goana relativ scurta spre spital, in care tipam la fiecare groapa si intre noi fie vorba nu prea avem gropi aici, apa rupta acasa si un travaliu cat se poate de eficient si de fulger, a urmat o nastere foarte normala si fireasca. Mi-o amintesc cu fiecare detaliu. A fost magica si naturala. Asa a aparut pe lume botul mic, omul mic si scump, care a iesit, sa vada lumea cu ochii ei si sa aiba loc sa creasca mare.
Ne-am lipit corpurile dupa primele ei secunde de viata si asa am stat, pret de cateva ore, piele pe piele. Am luat o pauza doar cat au curatat-o, cantarit-o, masurat-o si putin cat a tinut-o si Andi in brate in salon. Am amanat cat mai mult momentul cand le-am chemat pe asistente sa o ducem sa o imbracam, sa fi fost trecut de ora 23:00. Mi-a spus moasa: "Mai tine-o asa, dupa ce o spala si o imbraca, mirosul asta n-o sa-l mai simti niciodata". A venit insa alt miros - unul de norisori de lapte si de zahar, de vanilie, un miros de fericire, de care ma bucur in fiecare zi.
Primele zile in spital au fost magice, am stat 3 in total, a fost totul despre ea. Am fost doar noi, intr-o atmosfera foarte placuta, prietenoasa si calduta, deloc spitaliceasca. Imi mai amintesc cu foarte multa duiosie momentul cand a vazut-o Eric prima data. Singurul meu regret a fost ca in acel moment stateam de vorba cu doctorul venit la vizita si n-am putut sa savurez clipele alea din plin, mi-am impartit atentia in doua. Eric a fost asa dragut! Mai intai s-a apropiat sfios de mama lui care era acolo, intr-o cafeteria la spital, un loc pe care nu il cunostea, apoi a realizat ca in patutul pe roti de langa mine este cineva si a strigat "Baby!!" si a incercat sa se catare inauntru ca sa se uite mai bine.

Duminica ne-am impachetat si am plecat in patru acasa. Au urmat zilele de acomodare, intre noi in noua formula si acomodare a Melinei cu lumea inconjuratoare. Pentru Eric a fost totul un pic mai deosebit la inceput, avea niste reactii nefiresti si incarcate emotional la adresa mea, cu Melina a fost insa mereu atent si iubitor. Primele doua saptamani ale Melinei l-am tinut pe Eric acasa si nu a vizitat graditina, acolo fiind o perioada cam tulbure, cu foarte multe imbolnaviri. Am vrut sa-i dam Melinei un avans, un start sanatos. Si am reusit. A mers apoi si el la gradi si incet incet ne-am intrat in ritmul normal. Andi a stat in prima luna acasa, iar timpul asta in patru a fost magic pentru noi toti, sper eu. 

Si a inceput puiul de om sa creasca si sa se pufoseasca, sa se faca tot mai frumoasa si roz. A luat in primele doua saptamani mai bine de 1 kg de ne-a felicitat si s-a minunat moasa in acelasi timp. De dormit a dormit foarte bine, cred ca in toate zilele dupa ce a venit acasa. Si au lovit-o si colicii, sau ce or fi cei responsabili de plansul Melinei care a inceput pe la 2 saptamani. Am reusit insa sa-i potolim in fiecare seara cu rabdare, cu dragoste si cu brate. 

Ce-am simtit eu in prima luna cu Melina? Cum mi se umple inima de dragoste de sta sa iasa din piept (traiasca oxitocina, pe langa tot restul :-) ). Cum poti iubi si a doua oara la fel de intens ca prima data, poate mai intens si mai constient, ca acum stii ce inseamna asta si cat e de pretios totul. Cum cele mai mari bucurii in viata vin din dragoste, cea mai pretioasa resursa.